Amintiri...

Sunt multe... unele frumoase, altele mai putin placute. Imi aduc aminte ziua in care te-am intalnit pentru prima data, mi se pare ca s-a intamplat ieri, dar de fapt s-a intamplat acum cativa ani... In acea zi am mers sa mancam inghetata si imi vin in minte momentele in care tu radeai, erai bine dispusa, probabil ca-ti era bine in compania mea... Nu stiu daca ti-am spus vreodata ca in acea zi am simtit ceva diferit fata de ce simtisem pana atunci, era ceva diferit... multi fluturasi prin stomac, emotii, trairi de care nu mai avusesem parte pana atunci. De emotii nu am scapat niciodata, le am ori de cate ori te intalnesc, chiar si acum cand iti scriu aceste randuri.

Imi amintesc primul sarut care mi-a oprit respiratia cateva momente, imi amintesc cand te-am tinut de mana pentru prima data si am sperat ca te voi simti langa mine pentru totdeauna.

Stii, exista in viata cate un moment cand gasesti o portita spre fericire si ar trebui sa facem tot ce putem pentru a deschide acea portita, ei bine, eu nu am stiut cum sa deschid aceasta portita... n-am avut curaj sa fac acel pas. Tu erai dupa acea portita si daca as fi fost mai curajos sa fac un pas pentru a trece pragul as fi ajuns la tine si poate ca azi puteam sa spun... sunt un om fericit.

Povestea inelului cu piatra de culoare verde-albastrui. Daca-i sti cat te-am pandit sa ti-l scoti de pe deget ca sa pot sa iau masura...si intr-o seara l-ai scos si am reusit sa-l pun pe degetul meu si sa-i aflu masura. A doua zi am mers la o bijuterie si cred ca am probat 10 ineluse si intr-un final m-am oprit la unul. L-am luat, am ajuns acasa, l-am pus pe masa si privindu-l imi faceam un scenariu cum sa ti-l ofer. Da, era inelul care voiam sa ti-l ofer si sa te intreb daca vrei sa fii sotia mea. Era incercarea vietii mele. Cred ca o saptamana m-am tot gandit cum sa fac sa-ti spun asta, voiam sa fie ceva special dar in acelasi timp imi era frica de un refuz... asa gandeam atunci... Nu stiu daca in acele momente eram pregatit sa fac acest pas dar stiam sigur ca tu esti persoana de care am nevoie sa-mi fie alaturi pentru totdeauna.

Probabil ca cineva, acolo sus, nu a vrut ca acest moment sa se intample...

Am fost dezamagit, iar in acele momente m-am hotarat sa nu mai fac ceea ce imi propusesem. A fost cea mai proasta decizie din viata mea pe care am luat-o. Te iubeam dar asta o stiam doar eu, n-am stiut sa-ti arat asta , n-am stiut sa-ti spun asta si asta m-a costat mult. Si acum, cand scriu aceste randuri, am in cap momentele in care, dupa ceva vreme, ti-am spus ce am vrut sa fac, ce am facut... iar tu ai inceput sa plangi si sa ma intrebi... DE CE NU AI SPUS NIMIC? Imi pare rau iubita mea, ca nu am fost in stare sa fac asta. Poate ca azi eram amandoi si sunt sigur ca ne era bine, imi pare rau ca nu te-am privit in ochi si sa-ti spun cat de mult te iubesc.

Dupa toate astea ne-a indepartat unul de celalalt o perioada, timp in care eu am facut un pas in viata, dar l-am facut pentru ca "trebuia facut", cum zice lumea... N-am facut acest pas din dragoste, n-am facut acest pas din inima, l-am facut mai mult ca o "razbunare" la ce mi se intamplase... Ei bine, nu sfatui pe nimeni sa faca ce am facut eu, sa inceapa o viata alaturi de cineva pe care nu-l iubeste. Este cea mai crunta pedeapsa pe care o poate primi un om, sa stai langa cineva doar pentru ca "asa e normal".

Imi aduc aminte ca am venit la tine la birou sa-ti aduc invitatia de nunta. Stiam ca nu vei veni dar asta era doar un pretext... voiam sa te vad. In acea zi am vazut in ochii tai caldura cu care ma priveai si atunci mi-am dat seama inca o data ce pierd. Stiu ca te tineam de mana, stiu ca te sorbeam din ochi, stiu ca as fi vrut sa te imbratisez... dar n-am avut curaj. Nu stiu, poate ca daca am fi avut o discutie atunci, despre noi, ne-am fi putut schimba destinul....nu stiu, poate ca da, poate ca nu...

Stii ca pentru prima data ti-am spus TE IUBESC, pe messenger? Cand mi-ai spus pentru prima data ca ma iubesti am crezut ca visez si ca tot ce mi se intampla nu este adevarat. N-as fi crezut niciodata ca am sa aud asta de la tine.... A fost pentru a doua oara cand mi-au dat lacrimile, erau lacrimi de bucurie dar si de tristete in acelasi timp. Imi parea rau ca nu ne-am spus lucrurile astea mai devreme. Stiam ca tu nu spui asa ceva la intamplare, stiam ca esti sincera cand imi spui asta. Am petrecut multe ore in fata calculatorului, tu acolo, eu aici... povestind tot felu de lucruri, unele banale, altele interesante, ne spuneam vorbe frumoase, ascultam muzica, plangeam... eram doi copii mari.

Sunt multe amintiri si unele, asa cum am spus la inceput, triste si imi vine acum in cap ce mi-a spus tatal meu, nu cu mult inainte sa plece dintre noi, ca ii place mult de tine. Te iubea la fel de mult cum ne iubea si pe noi... Sunt sigur ca a plecat acolo sus cu speranta ca noi doi vom fi impreuna... L-am dezamagit dar cred ca m-a iertat, asa cum o facea de fiecare data cand greseam. Sunt sigur ca a stiut, in ziua in care l-am condus pe ultimul drum, ca ai fost acolo langa el si langa noi.

Am in minte acea zi in care ne-am intalnit si am mers pe plaja, a fost ceva de vis pentru mine, n-am crezut ca pot trai asemenea momente vreodata, a fost o zi frumoasa din viata mea pe care nu o s-o uit vreodata. Mi-a placut ca te-am tinut in brate, mi-a placut ca te-am sarutat, mi-a placut ca te-am tinut de mana si ne-am plimbat, mi-a placut ca am fost amandoi acolo trup si suflet.

Sunt multe lucruri care nu le-am scris aici, am vrut sa pun doar cateva amintiri de care sunt mandru ca le-am trait alaturi de tine si de care sa ne amintim peste ani si sper ca si tu sa ti le aduci aminte cu placere.

Zilele in care veneam la tine la birou si ne furisam la etaj ca sa putem avea cateva minute numai ale noastre, zilele care le petreceam in garsoniera atat de mica dar indeajuns de mare pentru noi, zilele in care ne uitam la filme dar mai si adormeam unul langa altul ,zilele in care mancam impreuna, zilele in care iti trimiteam flori si ardeam de nerabdare sa aflu daca ti-au placut, serile in care eu stateam afara, uitamdu-ma in gol dar cu gandurile la tine... toate astea, iubita mea, sunt lucruri care le-am trait cu tine, au ramas in mintea si sufletul meu pentru totdeauna, pentru ca nimeni, niciodata nu v-a putea sa le stearga, ele apartin unei iubiri si nu una oarecare... prima si ultima mea iubire adevarata.

Se spune ca in viata trebuie sa stii sa si pierzi, iar eu ar trebui sa ma invat cu ideea ca te-am pierdut, dar nu pot face asta, nu pot... Chiar daca imi voi face rau singur, voi trai cu speranta ca intr-o zi vei fi langa mine. Stii de ce? Pentru ca alaturi de tine am invatat ce inseamna sa iubesti, sa iubesti cu adevarat, mi-ai aratat cum e sa plangi din iubire, ai trezit in mine sentimente care nu stiam ca le am, alaturi de tine am trait momente unice pe care nu le voi uita niciodata.

Te iubesc draga mea, cum nu am crezut ca voi iubi vreodata si sper ca acest sentiment sa-l pastrez intact toata viata.